#integritate2020

Descrierea proiectului

Educația pentru promovarea integrității reprezintă un concept modern și prietenos, adaptat nevoilor societății românești actuale, constând într-o multitudine de activități adresate copiilor, adolescenților, tinerilor și adulților în scopul formării și dezvoltării capacităților, atitudinilor, deprinderilor și comportamentului integru al acestora, pentru creșterea gradului de conștientizare și a nivelului de educație anticorupție.
Bazat pe acest deziderat, Proiectul #Integritate 2020, derulat, în parteneriat, de Direcția Generală Anticorupție, Asociația Pro Democrația și Fundația Hanns Seidel România, și-a propus să stimuleze implicarea cetățenilor, în special a tinerilor în dezvoltarea unor mesaje educative, cu ajutorul telefonului mobil sau al camerei de filmat, în cadrul unui Concurs de film de scurt metraj cu tematică anticorupție. Participanții la concurs sunt încurajaţi astfel să ia atitudine împotriva corupţiei și să contribuie ei înșiși, prin viziunea lor creativă, la dezvoltarea unui comportament activ și responsabil.
Cele trei instituții partenere au desfășurat, în anii anteriori, o serie de proiecte de informare și educație anticorupție în rândul tinerilor liceeni și a cetățenilor, care s-au bucurat de un real succes, între care amintim „Plăteşte ZERO pentru ce ţi se cuvine!”, „Labirintul anticorupţie”, „͈Lideri pentru integritate” „Tiff Anticoruption Film Festival” etc., proiecte care ne dau speranța că putem contribui cu încă o cărămidă la temelia integrității.

Informarea, educarea şi conştientizarea cetăţenilor (în special a tinerilor) şi a funcţionarilor publici folosind mesajele educative din filmele de scurt metraj având ca subiect corupţie şi/sau efectele acesteia.

Implicarea cetăţenilor şi a funcţionarilor publici în lupta împotriva corupţiei;

  • Iulie – realizarea unui clip de lansare a proiectului/concursului;
  • Iulie – realizarea paginii web ROfaraCoruptie.ro;
  • Iulie – realizarea unor materiale de promovare a mesajelor anticorupţie;
  • August – lansarea proiectului/clipului în cadrul Festivalului TIFF 2020 la Cluj-Napoca;
  • Augustnoiembrie – desfăşurarea sesiunilor de informare offline;
  • August-octombrie – desfăşurarea activităţilor de promovare a proiectului/concursului;
  • 1 octombrie – 20 noiembrie, ora 23:59 – înregistrarea participanților;
  • 21 – 30 noiembrie – realizarea preselecţiei materialelor înscrise în concurs;
  • 2 – 4 decembrie – jurizarea materialelor selectate;
  • 4 – 9 decembrie – realizarea pentru evenimentul Gala Integrităţii 2020 a unor materiale cu mesaje de promovare a filmelor câştigătoare;
  • 9 decembrie – premierea câştigătorilor în cadrul Galei Integrităţii 2020;
  • Iulie 2021 – rularea filmelor câştigătoare în 2021 la Festivalul TIFF 2021, în cadrul unor activităţi distincte, în cadrul secţiunii educatie, urmate de susţinerea unor dezbateri cu participanţii;
  • Ianuarie-decembrie 2021 – proiectarea filmelor premiate în cadrul activităţilor de educaţie pentru promovarea integrităţii;
  • Realizarea unui clip de lansare a proiectului/concursului;
  • Realizarea unui afiş de promovare a proiectului/concursului;
  • Realizarea paginii web ROfaracoruptie.ro;
  • Realizarea unor materiale de promovare a mesajelor anticorupţie;
  • cel puţin 3 filme premiate/secțiune;

Consultă aici regulamentul concursului.

Spotul oficial al proiectului

– Înregistrarea participanților se realizează pana la 20 noiembrie, ora 23:59